Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a anunţat că Dinamo nu poate juca pe Arena Naţională meciul programat pe teren propriu cu Gaz Metan. Motivul? Oficialii roş-albilor nu au anunţat din timp conducerea Ligii de această modificare, partida fiind programată, iniţial, pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare.
”Dinamo nu poate disputa meciul cu Gaz Metan pe Arena Naţională deoarece nu a informat Liga din timp de schimbarea stadionului”, a declarat Dumitru Dragomir. Preşedintele LPF a adăugat la Sport.ro: ”Dinamo poate pierde cu 3-0 la ”masa verde” dacă nu joacă în Ştefan cel Mare, dar nu are timp să cureţe zăpada până la meci. Se poate juca pe Arena Naţională doar dacă şi cei de la Gaz Metan sunt de acord. SE depune un memoriu la Ligă, noi mergem la Federaţie şi rezolvăm acest caz”.
În replică, preşedintele CA de la Dinamo, Nicolea Badea, a precizat la DigiSport: ”Din cauza căderii masive de zăpadă, structura metalică de la tribuna a II-a nu e sigură. Atâta timp cât sunt lucrări de consolidare eşti nevoit să muţi întreaga activitate. Siguranţa acestei zone trebuie recalculată. Nu avem cum să jucăm pe Dinamo. Noi respectăm data, dar datorită situaţiei care s-a creat am fost nevoiţi să schimbăm locul de disputare. Nu e un moft al lui Dinamo, e o situaţie de forţă majoră. Situaţiile de forţă majoră nu depind de voinţa cuiva. Domnul Dragomir a fost surprins şi probabil că s-a referit la un alt articol, noi ne referim la articolul 14, conform căruia avem dreptul să schimbăm locul de disputare în caz de forţă majoră, fără să anunţăm Liga”.
Partida Dinamo - Gaz Metan Mediaş este programată sâmbătă, de la ora 20.20, în cadrul etapei a XIX-a a Ligii I.
Citeste mai mult pe LIBERTATEA.RO
Home »
» Dinamo, în pericol să piardă meciul cu Gaz Metan la ”masa verde” Mai mult: Dinamo, în pericol să piardă meciul cu Gaz Metan la ”masa verde"
Dinamo, în pericol să piardă meciul cu Gaz Metan la ”masa verde” Mai mult: Dinamo, în pericol să piardă meciul cu Gaz Metan la ”masa verde"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu