După cea de-a doua explozie autorităţile au făcut declaraţii confuze şi contradictorii. Viceprimarul Sighetului a declarat la Antena 3 că în zonă gazele nu au fost închise nici după a doua explozie, pentru că vanele de închidere erau defecte.
Reprezentanţii ISU susţin însă că gazele au fost oprite în clădire. În imagini se vede că unul din robineţii de gaz din clădire nu era oprit în timpul cercetării. A fost declanşată şi o anchetă penală în acest caz.
După prima explozie o echipă de anchetatori, formată din poliţişti, pompieri şi ofiţeri de la criminalistică, a mers la faţa locului pentru cercetări. Este posibil ca cea dea doua explozie să se fi produs în momentul în care anchetatorii au aprins lumina în biroul notarului aflat deasupra discotecii.
Viceprimarul oraşului Sighetu Marmaţiei sune că gazele în zonă au fost oprite doar la câteva ore după cea de-a doua explozie.
Se pare că defecţiunea a avut loc în conducta de gaze din stradă, iar gazul s-a scurs în interiorul clădirii.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă susţin că gazele au fost oprite în imobil. Şi ofiţerii de la investigaţii criminalistice spun că gazele au fost oprite.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu